23 decembrie 2005

Roşia Montană - Gabriel are multe resurse pentru campanii de imagine

Află povestea adevărată.
Despre Roşia Montană ai aflat doar una.
Acum o poţi afla şi pe cealaltă.

După ce National Geographic Channels a retras spoturile publicitare pentru proiectul de "dezvoltare" a zonei Roşia Montană iniţiat de Gabriel Resources, şi după ce Academia Caţavencu şi-a retras spaţiul publicitar pe care îl oferise campaniei lui Gabriel (Resources), acesta, adică Gabriel, şi-a îndreptat atenţia spre mediul online lansând Povestea Adevărată Roşia Montană . Situl e bine gândit şi implementat pentru a contracara ideile oamenilor care au realizat ce înseamnă "progresul" pe care în aduce Gabriel (Resources). Chiar sunt curios cine a primit sacul de bani pentru această campanie.
Interesant e că am văzut astăzi un banner (pentru situl lui Gabriel) în ediţia online a Cotidianul, cotidian ce face parte din Trustul Academia Caţavencu (Academia Caţavencu,Tabu, Idei în Dialog, Radio Guerilla, Cotidianul, B 24 Fun) care tocmai parca renunţase la reclama de la Gabriel.
Chiar nu contează de la cine provin banii? Aş vrea să mă contrazică cât mai curând cât mai multe persoane şi instituţii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu