31 decembrie 2005

UsEx

O campanie publicitară menită a ridica nivelul de eurooptimism şi finanţată de guvernul austriac îl pune într-o situaţie dificilă pe cancelarul Wolfgang Schüssel. Cei 75 de artişti angajati, printre care şi un român, au interpretat în mod original mesajul campaniei şi au umplut Austria cu afişe care invită la o deschidere europeană „cu acordul parinţilor“.

Sex în grup cu Regina Marii Britanii, George W. Bush şi Jacques Chirac şi o tinara cu picioarele desfacute care poartă chiloţi cu stelele UE. Cele două imagini apar pe 400 de panouri stradale din Viena, promovind, chipurile, Uniunea Europeana austriecilor eminamente eurosceptici. Panourile în cauză au stârnit un scandal de proporţii, mai ales că fac parte din campania de promovare a preşedinţiei austriece a UE.
Continuarea în Cotidianul

23 decembrie 2005

Roşia Montană - Gabriel are multe resurse pentru campanii de imagine

Află povestea adevărată.
Despre Roşia Montană ai aflat doar una.
Acum o poţi afla şi pe cealaltă.

După ce National Geographic Channels a retras spoturile publicitare pentru proiectul de "dezvoltare" a zonei Roşia Montană iniţiat de Gabriel Resources, şi după ce Academia Caţavencu şi-a retras spaţiul publicitar pe care îl oferise campaniei lui Gabriel (Resources), acesta, adică Gabriel, şi-a îndreptat atenţia spre mediul online lansând Povestea Adevărată Roşia Montană . Situl e bine gândit şi implementat pentru a contracara ideile oamenilor care au realizat ce înseamnă "progresul" pe care în aduce Gabriel (Resources). Chiar sunt curios cine a primit sacul de bani pentru această campanie.
Interesant e că am văzut astăzi un banner (pentru situl lui Gabriel) în ediţia online a Cotidianul, cotidian ce face parte din Trustul Academia Caţavencu (Academia Caţavencu,Tabu, Idei în Dialog, Radio Guerilla, Cotidianul, B 24 Fun) care tocmai parca renunţase la reclama de la Gabriel.
Chiar nu contează de la cine provin banii? Aş vrea să mă contrazică cât mai curând cât mai multe persoane şi instituţii.

19 decembrie 2005

Lucrează şi tu pentru Moş Crăciun!

Moş Crăciun a intrat în criză de timp.

Atelierul lui este plin de bucăţi din cadouri. Caută piesele şi ajută-ne să le compunem cât mai repede iar noi te premiem pentru hărnicie.
Mai ai timp până pe 23 decembrie, la ora 23:59 ! După aceea, Moşul pleacă să împartă cadourile.

Aceasta este invitaţia lansată de spiriduşii de pe situl Connex-Vodafone.
Jocul a fost lansat pe 13 decembrie ora 21:00, iar 7142 (cu certitudine din toate reţelele, inclusiv eu fiind utilizator Orange) utilizatori au jucat 57664 jocuri până la momentul scrierii acestui post. Nu e rău deloc, din contra. Ce e drept, premiile foarte interesante ajută la popularitatea jocului dar poate şi mai mult ideea jocului în sine precum şi realizarea sa ("blame" Green Pixel).
Pentru Crăciunul din acest an, Connex-Vodafone are cea mai interesantă campanie de comunicare dintre companiie de telefonie din România, venind cu un tagline superb "Lucrăm pentru Moş Crăciun", în jurul căruia s-a creat un întreg scenariu. Connex, în comparaţie cu companiile concurente, a atribuit un rol deosebit mediului online, dovadă jocul menţionat mai sus.
Sunt curios ce se pregăteşte pentru Revelion :). Poate un nou joc?

18 decembrie 2005

Albalact, inima si ugerul

Albalact, firma care care a adus pe piaţă Fulga, a realizat necesitatea reprezentării proprii intr-o maniera profesionistă, care să arate pieţei faptul că în spatele produsului fanion mai sus menţionat se află o companie puternică, de succes.
Artizanii procesului de rebranding sunt aceeaşi (Brandient) care au contribuit din plin la succesul Fulga, trasformand acest produs în unul din cele mai puternice branduri de pe piaţa de lactate din România.
Chiar dacă nu aş spune că sunt un fan al icotipului (nu sunt singurul ce gândeşte asta) , imi place imaginea de ansablu creată pentru Albalact şi mă bucur că firma a înţeles importanţa procesului de branding. De fapt, Fulga a arătat din plin ce mult contează brandingul.
resursă despre piaţa laptelui din România: Dinţi de lapte

12 decembrie 2005

Duma Doom 2

"Nici un" devine "niciun", "nici o" devine "nicio"; "dintr-odată" devine "dintrodată"; "viţa de vie" devine "viţadevie"; "eu continuu" se scrie "eu continui"; "poker" devine "pocher". Academia Română a decis ca acestea şi multe asemenea devin obligatorii în limba română. Ministerul Educaţiei a cerut deja, în mod oficial, popularizarea noilor reguli cuprinse în noul Dicţionar Ortografic Ortoepic şi Morfologic (DOOM 2) în şcoli. În curând, regulile devin obligatorii la examenele elevilor, precum şi în toate instituţiile publice. Autorii DOOM2 sînt doua tinere cercetatoare ale Academiei Române. Llingvistii ieşeni contestă vehement, cu argumente filologice, temeinicia modificarilor. "Autoarele nu sint specialiste", spun aceştia. "Nu au fost consultaţi alţi specialişti", adaugă alţii. După scrierea cu "i" din "a" şi "sunt", este al doilea mare scandal în care este implicată Academia.
Continuarea în Ziarul de Iaşi

09 decembrie 2005

10 metode sigure pentru a compromite un site

Puteţi primi prezentarea lui Marius Deak (CEO GreenPixel) "10 metode sigure pentru a compromite un site" de la NovemberWeb 2005 dacă trimiteţi un mail cu subiectul prezentare la adrian@adrianmironescu.com.
Rugămintea autorului a fost de a forma o lista cu numele persoanelor interesate de prezentare.